tractari auto

Tractari auto

Deplasarile in interes de serviciu sunt foarte dese, dar nu tot parcul auto al unei firme este in cea mai buna stare de functionare, iar accidente se pot ivi la tot pasul, indiferent de vointa soferilor.

Ideal este ca administratorul ce raspunde de autoturismele firmei sa aiba in agenda telefonului mai multe numere ale unor companii de tractari auto, cel putin in ceea ce priveste partea din tara in care firma nu are deschise puncte de lucru.

Un oras important pentru compania la care lucrez este Brasov. Din pacate, punctul nostru de lucru de aici s-a inchis cu putin timp in urma, iar una dintre masinile noastre a suferit un accident, in urma caruia nu a mai putut fi deplasata.

Colegul ce a suferit accidentul insa a avut suficienta prezenta de spirit incat sa apeleze imediat la o firma de tractari auto Brasov, iar ajutoarele au sosit in mai putin de 30 de minute de cand s-a apelat la ajutorul lor.

Cu aceasta ocazie am aflat si de preturile practicate in acest domeniu, ce nu sunt exagerat de mari, iar ca sfat gratuit a fost acela de a evita companiile ce au preturi foarte scazute.

Astfel, preturile unor servicii de tractari auto Brasov sunt calculate in primul rand in functie de masa autoturismului, si sunt impartite in urmatoarele categorii:

  • autoturisme cu masa de pana intr-o tona;
  • autoturisme cu o masa cuprinsa intre 1 si 1,5 tone;
  • autoturisme cu masa intre 1,5 – 2 tone;
  • autoturisme de peste doua tone (acestea sunt transportate numai cu ajutorul unei platforme speciale)

In general aceste preturi sunt tarifate pe kilometru dus / intors, iar daca aututorismul prezinta defectiuni la sistemul de directie pretul va creste, in functie de cat de complexe sunt aceste probleme si de varianta de tractare aleasa.

Unele companii percep un pret separat si pentru stationarea platformei, iar acesta este calculat pe ora de stationare .

Pretul este valabil pentru tractari programate in prealabil, iar cele pentru interventii spontane pot varia, in functie de gradul de ocupare al platformelor.

Discounturile sunt numeroase, si pot consta in reduceri oferite pentru programari efectuate cu un numar de zile inainte (deoarece ofera firmei de tractari auto Brasov posibilitatea de a isi gasi un transport cu care sa acopere intoarcerea platformei), sau discounturi oferite daca masina se repara in service-urile partenere ale firmei.

De asemenea, in pretul de tractare sunt incluse si asigurarile de tip CASCO (asigurarea masinii transportate) cat si o asigurare de tip CMR.

Tractari auto Brasov

https://remorcaribrasov.ro/contact/