Amanata, anulata si restituita platitorilor, controversata taxa auto din Romania ar putea redeveni realitate incepand de anul viitor. Si nu este nicio exagerare.
Jurnalistii Ziare.com au descoperit in Planul National de Relansare si Rezilienta o mentiune despre o „taxare ecologica pentru vehiculele poluante”.
TAXA POLUARE 2021
Documentul de peste 260 de pagini, postat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, nu conține o referire la introducerea unei noi taxe de poluare, însă instituția a postat câteva imagini, care se doresc o ilustrare succintă a măsurilor din capitolele planului. Una dintre ele, după cum vedeți și în imaginea atașată acestui text, arată clar, la capitolul “tranziție verde” în domeniul transporturilor: “stații de încărcare electrică la proiectele de infrastructură rutieră și taxarea ecologică pentru vehiculele poluante”. Așadar, unii dintre posesorii de mașini vor plăti o taxă de poluare, nu știm când, cât, și, mai ales, cine.
Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere, cu două link-uri active către sursă, din care unul în lead. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ideea unei noi taxe auto a fost vehiculată des în ultima perioadă a guvernării PSD. Denumită atunci timbru de mediu, ajunsese la stadiul în care se calcula o formulă pentru ca această nouă taxă să respecte reglementările europene și să nu mai poată fi atacată în justiție – amintim că toate formele inițiale ale taxei auto (prima, numită taxă de primă înmatriculare, a fost pusă în 2007, când am intrat în UE) au fost contestate cu succes, taxa a fost anulată, iar statul a trebuit să dea oamenilor banii înapoi. Ultima taxă a fost eliminată în februarie 2018. “Trebuie să ne gândim foarte bine pentru anul viitor la o metodă prin care toate maşinile care au Euro 0, 1, 2, 3 să fie cumva îndepărtate de pe piaţă. Acest lucru trebuie să fie făcut numai printr-o asumare, dar şi printr-un mod în care să nu putem fi atacaţi la Curtea Europeană de Justiţie a Uniunii Europene”, spunea ministrul mediului din guvernul PSD la acea vreme, Grațiela Gavrilescu.
Un sistem de taxare în funcție de norma de poluare a fost impus de fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, dar a fost rapid abandonat. Denumit “vinieta Oxigen”, sistemul taxa toți proprietarii de mașini cu norma de poluare sub euro 4 inclusiv care circulă prin București, în funcție și de timp – exista vinieta de o zi, o lună, șase luni, un an. Cea mai mare valoare era de 1.900 de lei pe an, pentru mașinile non euro.
Florin Citu, anunt despre taxa auto: „Nu cred ca ar rezolva problema poluarii”
In luna februarie, ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, declara ca taxa de poluare nu ar rezolva problema poluarii la nivel national.
„Noi ne uitam la o strategie pentru intreaga economie si aici includem toate sectoarele de energie care polueaza, inclusiv traficul rutier. Nu cred ca o taxa de poluare doar pentru automobile ar rezolva problema la nivel national. Ceea ce incercam sa facem este retehnologizarea. Este o politica mult mai buna si sustenabila pe termen lung decat o taxa. Mesajul meu este ca politica fiscala folosita ca instrument pentru reducerea poluarii are rezultate mixte de-a lungul timpului. Atunci cand ai o strategie de retehnologizare pe termen lung, cu ajutorul unor imprumuturi de la BEI, de exemplu, reducerea poluarii este sustenabila pe termen lung. Deocamdata, nu se discuta de o taxa de poluare, dar vom vedea in viitor”, preciza Florin Citu, ministrul Finantelor.