Martorii de bord ne anunta problemele masinii, uzuri, erori sau defectiuni la anumite sisteme ale masinii. Numarul martorilor de bord difera de la model la model si de la producator la producator.
Am pregatit o lista cu peste 50 de martori de bord, denumirea si explicatia acestora, sortandu-i pe baza culorii: rosu, galben, verde/albastru.
Martorii de bord de culoare rosie
In general, un martor de culoare rosie indica o potentiala problema serioasa sau o problema legata de siguranta, care necesita atentie imediata din partea conducatorului.
1. Portbagaj deschis
Acest martor de bord se aprinde in cazul in care portbagajul este complet deschis sau nu a fost inchis corespunzator.
2. Nivel scazut al combustibilului din rezervor
Odata aprins martorul de nivel scazut al combustibiluluitrebuie sa alimentezi cu prima ocazie. In functie de modelul masinii, simbolul avertizeaza ca au ramas aproximativ 5-10 litri de combustibil. Pentru rezervoarele de capacitate mica, rezerva ramasa este chiar mai mica de cinci litri.
3. Probleme la temperatura motorului
Acest martor de bord indica faptul ca motorul a atins o temperatura periculos de ridicata. Daca se aprinde acest indicator, este indicat sa opresti imediat motorul si sa remediezi problema inainte de a porni din nou la drum.
4. Uleiul de motor
Acest martor poate indica mai multe probleme. Temperatura uleiului de motor poate fi prea ridicata, nivelul acestuia poate fi prea scazut, presiunea uleiului sa fie prea mica. Se recomanda sa opresti motorul si sa remediezi problema.
5. Probleme la motor sau la emisii
Cunoscut si sub denumirea check engine acest martor se activeaza in momentul in care este detectata o problema la sonda lambda, capacul rezervorului, convertorul catalitic, bujii ori alte componente din cadrul motorului. Foarte important de mentionat este faptul ca acest martor poate sa insemne mult mai multe defecte. O diagnoza specializata este singura solutie pentru a detecta aceste probleme.
6. Portiere deschise
Indicatorul luminos se aprinde in cazul in care una sau mai multe portiere sunt deschise, in timp ce motorul este pornit sau contactul este in pozitia 2, sau nu au fost inchise corespunzator portierele.
7. Lumini de ceata fata aprinse
Acest martor se aprinde in momentul in care pornesti farurile de ceata. Culoarea rosie a indicatorului se datoreaza faptului ca poti fi amendat daca circuli cu farurile de ceata aprinse atunci cand nu este ceata. Simbolul atrage atentia soferului pentru ca acesta sa se asigure ca utilizeaza luminile corespunzator.
8. Probleme la servodirectie
In cazul activarii acestui indicator luminos, este recomandat sa verifici nivelul uleiului de servodirectie din vasul acestuia. Daca, intr-adevar, acesta este scazut, trebuie completat cat mai curand posibil. Daca martorul ramane in continuare aprins, este obligatorie vizita la service.
9. Nivelul lichidului de parbriz este scazut
Acest martor se activeaza cand nivelul lichidului de parbriz se apropie de zero. Pentru ca indicatorul sa se stinga, este necesara completarea cu lichid de parbriz.
10. Placute de frana uzate
Daca se aprinde acest martor de bord, probabil ca este cazul sa inlocuiesti placutele de frana, acestea fiind prea uzate pentru a da randament. Alta posibilitate este ca senzorul dedicat sa fie defect sau aveti o problema cu nivelul lichidului de frana.
11. Probleme la sistemul de pornire al masinii
Aprinderea acestui martor de bord va avertizeaza ca imobilizatorul electronic sau alta componenta a sistemului de pornire functioneaza defectuos. Poate fi de la o cheie de contact ramasa fara baterie pentru telecomanda sau de la o defectiune mai complexa.
12. Bateria cheii are nivel scazut
La aprinderea acestui indicator, trebuie sa inlocuiesti bateria cheii. Nu toate masinile au asemenea martor, asa ca vor fi cazuri in care va trebui sa va dati seama singuri de problema.
13. Probleme la sistemul de tractare
Acestea pot fi de doua feluri:
1) o defectiune la nivelul luminilor remorcii;
2) inzavorarea necorespunzatoare a carligului retractabil.
14. Capota deschisa
Acest martor de bord se aprinde in cazul in care capota masinii este deschisa. Trebuie sa tragi pe dreapta urgent si sa inchizi capota.
15. Probleme la suspensia pneumatica
Aprinderea acestui simbol poate indica mai multe probleme ale suspensiei pneumatice, precum pierderi de aer sau defectiuni ale unor senzori.
16. Avertizare privind parasirea benzii de mers
In cazul masinilor dotate cu sistem de mentinere a benzii de rulare, acest martor de bord se aprinde pentru a atrage atentia soferului ca autoturismul nu mai este incadrat corespunzator pe banda sa.
17. Defectiune a sondei lambda
Daca se aprinde acest martor de bord, este posibil ca sistemul de injectie sa limiteze puterea maxima a motorului si raspunsul la acceleratie. Cu alte cuvinte, motorul nu va mai functiona corect, deci este necesara o vizita la service cat mai repede.
18. Centura de siguranta nu este cuplata
Acest indicator se activeaza daca soferul sau pasagerul din fata nu are centura de siguranta cuplata, in timp ce masina este in mers. Semnalul luminos este insotit de unul acustic. Ambele sunt dezactivate automat in momentul cuplarii centurii.
19. Avertizare cu privire la distanta fata de un alt vehicul
Daca distanta fata de un alt vehicul coboara sub limita minima de siguranta, acest indicator iti transmite sa exista riscul unei coliziuni. De cele mai multe ori, avertizarea vizuala este insotita si de un avertisment acustic.
20. Frana de parcare este cuplata
Daca acest indicator este activ, inseamna ca frana de parcare este in pozitia Activat si ca vehiculul ar trebui sa fie imobilizat. Insotita de inca un martor, cum ar fi cel de uzura al placutelor de frana (nr 10 de pe lista), poate semnala o defectiune la sistemul de franare.
21. Probleme la baterie sau alternator
Acest martor se aprinde intotdeauna in momentul pornirii masinii, dar trebuie sa se stinga dupa cateva secunde. Daca ramane in continuare pornit, acest lucru poate sugera faptul ca exista o problema cu bateria, cu alternatorul sau cu un cablu de legatura. Veti ramane fara curent si masina nu va mai functiona multe ore dupa ce vedeti acest martor aprins in bord, daca el se aprinde si ramane aprins in mers. De cele mai multe ori, aveti o baterie foarte slaba in acel moment, un releu de incarcare defect sau un alternator cu o defectiune serioasa. Opriti masina intr-un loc sigur si verificati.
22. Sistemul de franare
Acest martor de bord se poate aprinde in cazul in care frana de mana este cuplata, dar, de asemenea, poate avertiza cu privire la o problema a sistemului de franare. Spre exemplu, este posibil sa indice o defectiune la nivelul pedalei de frana sau un nivel scazut al lichidului de frana. Poate semnifica si alte defectiuni posibile ale sistemului de franare, dar asta depinde de masina pe care este instalat.
23. Probleme la airbag-uri
Martorul de bord se aprinde in cazul in care airbag-ul fie este dezactivat, fie nu functioneaza corespunzator. In cea de-a doua situatie, sistemul de siguranta pasiva se poate declansa fara motiv sau, din contra, poate sa nu se deschida in eventualitatea unui accident.
24. Avertizare privind ABS-ul (Anti-lock Braking System)
In acest caz, poate fi vorba despre o problema grava. Daca intr-adevar exista o defectiune la nivelul sistemului ABS, soferul poate pierde controlul masinii de fiecare data cand franeaza brusc. In cel mai fericit caz, eroarea ar putea viza doar senzorii ABS, nu mecanismul in sine. Oricare ar fi explicatia, aprinderea indicatorului inseamna ca trebuie sa mergi urgent la un service auto. Pe timpul iernii, unele masini pot sa gaseasca martorul ABS aprins daca au inghetat senzorii sau daca podeaua a adunat suficient de multa zapada si gheata incat sa afecteze functionarea acestora. Va avertizam ca sistemul ABS nu va functiona deloc daca martorul este aprins.
Martorii de bord de culoare galbena
Daca martorul de bord are culoarea galbena sau portocalie, aprinderea acestuia poate solicita o reparatie sau o eventuala inlocuire a unei componente.
25. Sistem de control al stabilitatii
Acest martor de bord se refera la controlul tractiunii. In general, indicatorul palpaie atunci cand vehiculul se deplaseaza pe o suprafata cu aderenta redusa, precum o sosea inghetata, si ramane aprins constant atunci cand sistemul este dezactivat sau este defect. In cea de-a doua situatie, se recomanda sa faceti o programare la service-ul auto.
26. Apa in filtrul de combustibil
Motorul trebuie oprit imediat ce se aprinde acest martor de bord. Pasul urmator este eliminarea apei din filtru sau, daca nu exista posibilitatea, inlocuirea filtrului.
27. Degivrare luneta
Indicatorul respectiv se aprinde odata cu actionarea butonului pentru dezaburire si/sau dezghetare a lunetei.
28. Degivrare parbriz
In mod similar, acest martor se activeaza odata cu actionarea butonului pentru dezaburire si/sau dezghetare a parbrizului.
29. Senzor de ploaie
Daca in bord se aprinde martorul ,,Senzor de ploaie’, inseamna ca acesta nu functioneaza in parametri optimi. Ideal este sa apelezi la un service auto pentru remedierea defectiunii.
30. Modul automat pentru stergatoarele de parbriz activat
Daca acest martor de bord este aprins, inseamna ca este activat modul automat al stergatoarelor de parbriz, ceea ce presupune actionarea acestora pe baza datelor culese de senzorul optic.
31. Avertizare privind eleronul
Acest indicator avertizeaza ca ar exista o defectiune la nivelul eleronului, care asigura un nivel mai ridicat al apasarii aerodinamice a vehiculului la viteza mare.
32. Avertizare cu privire la plafonul decapotabil
In situatia de fata, sistemul de decapotare automata nu functioneaza corect sau a intampinat o problema in deschidere sau in procesul de inchidere si nu puteti depasi o viteza prestabilita de producator in aceste conditii. De obicei, viteza maxima posibila pentru o decapotabila cu plafonul in curs de capotare este de 50 km/h, dar multe modele au nevoie sa mearga mai incet in timpul operatiunii.
33. Faruri adaptive
Problemele legate de sistemul adaptiv al farurilor pot fi de multe tipuri. Acestea sunt listate in cartea tehnica a masinii. Cel mai probabil, senzorul dedicat este acoperit de murdarie de pe sosea sau de zapada.
34. Controlul inclinarii farurilor
Daca se aprinde acest martor de bord, inclinarea fasciculului luminos nu mai este reglata corect sau nu mai este posibila. Trebuie evitata deplasarea pe intuneric, pana la remedierea problemei intr-un service auto. Inainte de a continua deplasarea pe timpul noptii, verificati orientarea fasciculului luminos.
35. Este necesar sa efectuati o vizita la service
Acest indicator anunta faptul ca posesorul autoturismului trebuie sa programeze o revizie sau verificare in service. Motivele sunt diverse, dar este necesara o diagnoza prin OBD pentru a putea explica motivul aprinderii acestui martor de bord.
36. Airbag dezactivat
Martorul respectiv confirma faptul ca airbagul a fost dezactivat in mod voluntar.
37. Avertizare privind filtrul de particule
De regula, acest martor de bord se aprinde atunci cand regenerarea filtrului de particule nu a decurs in conditii optime. In aceasta situatie, se recomanda deplasarea cu o viteza constanta, de aproximativ 60 km/h, pe o distanta de cativa kilometri.
38. Sistem de asistenta la coborarea pantelor
Acest indicator se aprinde odata cu activarea functiei ,,Coborare panta asistata’.
39. Avertizare cu privire la luminile de frana
Daca se aprinde acest martor, inseamna ca un bec de stop pe frana s-a ars si trebuie inlocuit cu prima ocazie.
40. Bec ars
Acest martor de bord se poate referi la faruri, stopuri, semnalizare sau orice alt bec. Daca se declanseaza acest martor trebuie sa identifici becul compromis si sa il inlocuiesti cat mai repede, altfel Politia te poate amenda, poti sa ramai chiar si fara talonul masinii pentru asta.
41. Apasati pedala de ambreiaj
Prin aprinderea acestui martor, soferului i se solicita sa actioneze pedala de ambreiaj pentru a putea porni motorul.
42. Cheia nu se afla in masina
Disponibila in cazul masinilor cu acces si pornire fara cheie, acest martor de bord transmite faptul ca nu detecteaza prezenta cheii in habitaclu.
43. Probleme la senzorul de lumina
Daca exista o defectiune la acest sistem, aprinderea farurilor va trebui efectuata manual.
44. Modul de iarna
Daca soferul activeaza din comutator modul de iarna, martorul de bord atribuit acestuia se va aprinde automat. In cazul altor masini, acest martor poate sa apara in bord daca temperatura exterioara este de sub patru (4) grade Celsius si semnifica un risc sporit de derapaj.
45. Presiune scazuta in pneuri
Cunoscut si sub denumirea Tire Pressure Monitoring System (TPMS), acest martor de bord transmite faptul ca una sau mai multe anvelope au presiunea sub nivelul recomandat.
46. Avertizare de temperaturi scazute
Indicatorul porneste atunci cand temperatura exterioara se apropie de 0 grade Celsius, deoarece atunci exista riscul depunerii de polei pe carosabil. Similar cu martorul numarul 44 de pe aceasta lista.
47. Bujii /Avertizare preincalzire
Valabil doar in cazul masinilor cu motoare diesel, acest martor de bord poate indica atat o problema la bujii, cat si o defectiune in ce priveste contactul pedalei de frana sau probleme cu senzorul de evacuare / de presiune si temperatura. Exista si posibilitatea unei probleme la releul de preincalzire a bujiilor.
48. Luimini de ceata spate aprinse
Ca si omologul sau, acest martor de bord se aprinde cand pornesti luminile de ceata – in acest caz, stopurile. Reamintim ca se poate sanctiona cu amenda contraventionala utilizarea nejustificata a luminilor de ceata.
Martorii de bord de culoare verde sau albastra
49. Cruise control activat
Acest martor de bord se aprinde pentru a indica faptul ca optiunea Cruise Control este activa, ceea ce inseamna ca o viteza constanta este mentinuta automat. Indicatorul se stinge in momentul actionarii vreunei pedale, ceea ce dezactiveaza modul Cruise Control.
50. Directia semnalizarii
Indicatorul afiseaza directia in care se semnalizeaza, fiind insotit de un semnal acustic intermitent. Daca vreun bec de semnalizare este ars, ritmul semnalului auditiv va creste.
51. Apasati pedala de frana
Acest martor de bord se aplica masinilor cu cutie de viteze automata si solicita actionarea pedalei de frana pentru a porni motorul.
52. Volan blocat
Acesta anunta faptul ca sistemul antifurt al masinii a blocat volanul, cheia nemaifiind in contact.
53. Indicator faza scurta
Se activeaza odata cu aprinderea fazei scurte.
54. Lumini de intalnire sau pozitii aprinse
Cand sunt aprinse luminile de pozitie, acest martor de bord se va activa la randul sau.
55. Indicator faza lunga
Acest martor de bord se aprinde la activarea fazei lungi.
Sursa articol auto-bild.ro